Livrarea Comenzilor
În momentul înregistrării în baza noastră de date clientul comunică adresa la care dorește să i se livreze marfa. În situația în care clientul dorește ocazional livrarea la o altă adresă decât cea comunicată inițial, poate solicita acest lucru până marți dimineața cel mai târziu.
Perioada de livrare a comenzilor variază între 24 și 36 de ore din momentul plecării camionului din Olanda. Acest timp se poate prelungi doar în cazul unor situații neprevăzute care pot apărea pe timpul deplasării (condiții meteorologice nefavorabile, accidente, defecțiuni tehnice etc.) însă orice situație de acest gen este adusă la cunoștința clientului în timp scurt.
În momentul în care curierul pleacă de la punctul logistic în vederea livrării directe către client, acesta comunică prin SMS numărul de telefon pe care poate fi contactat, ora plecării și link-ul de urmărire prin GPS, astfel încât clientul să poată urmări în timp real poziția acestuia și să poată estima ora de sosire la adresa de livrare.
Marfa livrată este însoțită de factura care servește ca document fiscal.
În cazul lipsei, deprecierii unor produse pe timpul transportului sau dacă un produs nu corespunde calitativ, acest lucru va fi comunicat reprezentantului FLOWERHUB prin email în maxim 24 de ore de la preluarea mărfii printr-o notificare cât mai explicită, însoțită de 1-2 imagini care să scoată în evidență problema constatată, iar produsele respective vor fi creditate în următoarele 24-48 de ore.